Email:











Ora : 10:50    Data : 13-09-2017 Domeniu: IT
Epson creşte investiţiile în tehnologia cu jet de cerneală, piaţă pe care deţine o cotă de 40% în Europa

Epson, cunoscută pentru istoria îndelungată şi experienţa în tehnologii de imprimare și în domeniul vizual, al portabilelor şi roboticii, a atins în primul trimestru din acest an o cotă de 40% pe piața europeană a tehnologiilor ink jet pentru segmentul business, ca urmare a strategiei adoptate. Compania alocă 585 de milioane euro dezvoltării şi producţiei de tehnologii cu jet de cerneală pentru segmentul business, în contextul consolidării industriei.

Rezultatele vin în contextul unei consolidări a industriei ca urmare a scăderii, per total, a pieței globale de printing, exceptând câteva nișe încă profitabile și cu valoare ridicată. Epson anticipează creștere până la finalul anului, dar și în următorii ani, datorită focusului pe tehnologia cu jet de cerneală, o tehnologie extrem de flexibilă, care generează beneficii în plus afacerilor faţă de cele oferite de celelalte tehnologii de pe piaţă.

Concentrarea companiei Epson asupra tehnologiei cu jet de cerneală, susţinută de o investiţie de 400 de milioane de euro în noi unităţi de producţie în Japonia şi pe alte pieţe, beneficiază de un supliment de 185 de milioane de euro, în special pentru dezvoltarea tehnologiei cu jet de cerneală PrecisionCore în următorii trei ani.

Lansarea gamei Epson Workforce Enterprise la începutul acestui an susține, de asemenea, dezvoltarea pieţei de imprimante cu jet de cerneală de mare viteză – o piaţă care va aduce profituri semnificative, conform firmei de analiză IDC.

Rob Clark (foto), Vicepreşedinte Senior, Epson Europe, declară: „Focusul, investiţiile şi eforturile noastre de cercetare şi dezvoltare sunt îndreptate, în special, către tehnologia cu jet de cerneală, care continuă să îşi dovedească fiabilitatea şi valoarea. Tehnologia a fost reinventată în ultimii ani şi continuă să rămână relevantă după aproape 70 de ani. Cred cu tărie că tehnologia cu jet de cerneală va continua să crească pe piaţa imprimantelor de business.”

Această abordare stă la baza strategiei Epson de a-şi creşte cota de piaţă în regiunea EMEA pe segmentul imprimantelor business, estimată de IDC la 38 de miliarde euro. „Pe măsură ce industria se consolidează, unele mărci vor dispărea, probabil, şi vor exista pe piaţă atât câştigători, cât şi pierzători”, avertizează analistul IDC Phil Sargeant. Câştigători vor fi cei care vor investi suficiente resurse în categoriile cu potențial de creștere şi care vor concura cel mai eficient pentru bugetele disponibile.

IDC estimează o rată de creștere (CAGR) la 10,2% pentru întreaga piaţa de imprimante cu jet de cerneală în Europa de Vest, până în 2020. Conform IDC, imprimantele cu jet de cerneală vor continua să câștige cotă pe piaţa echipamentelor pentru birouri. În acest sens, Epson și-a crescut cota de piață de la aproximativ 25% în T1/2015 la 40% în T1/2017 (o creștere de 15%).

„Rapoartele, testele şi comparaţiile din domeniu ne confirmă convingerea că tehnologia cu jet de cerneală depăşeşte celelalte tehnologii, atât în ceea ce priveşte performanţele, cât şi eficienţa. În timp ce imprimarea rămâne o parte importantă a vieţii noastre, la lucru şi acasă, companiile care aleg să investească în tehnologia cu jet de cerneală pot reduce cu până la 99% deşeurile, cu până la 96% consumul de energie şi cu până la 98% timpul dedicat întreţinerii şi intervenţiilor.6. Inovaţiile din tehnologia cu jet de cerneală răspund punctual nevoilor mediului de afaceri, şi, drept urmare, observăm pe piaţa europeană de imprimare business o trecere de la tehnologia laser la cea cu jet de cerneală ”, declară Clark. „Companiile încep să vadă beneficii financiare reale, de mediu şi pentru societale pe care tehnologia le aduce, iar acest lucru se reflectă în cifrele de vânzări de imprimante cu jet de cerneală din Europa.”

Pe lângă imprimarea la birou, tehnologia cu jet de cerneală şi-a dovedit flexibilitatea şi în alte sectoare, deoarece piaţa are nevoie de schimbare şi remodelează toate segmentele, inclusiv imprimarea de textile pentru modă şi decoraţiuni, imprimarea de ambalaje şi semnalistică pe formate mari, în volume mici, cu costuri şi pierderi reduse. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.