D L M M J V S
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Editia curenta
IUNIE - IULIE 2009


















TOUJOURS „NOBLESSE” OBLIGE

Am primit o invitaţie, cu câteva zile în urmă. Misterioasă. Din parcimonioasele detalii, era doar de reţinut că evenimentul avea să se întâmple undeva pe strada Paris, numărul 47 A. Acolo unde „nobleţea” prinde viaţă. Adică se află poziţionat restaurantul NOBLESSE. Ajungem, intrăm – şi acolo ne întâmpină directorul restaurantului, domnul Cristian Stroe. Nu e singur. Împreună cu el se găseşte sommelierul Sergiu Nedelea,un rafinat al combinaţiilor dintre mâncare şi băutură. Sergiu Nedelea e un semn bun. Ba, încă, foarte bun. Semn că se întâmplă ceva cu stil. Şi aşa va şi fi. Sergiu Nedelea prezintă trei vinuri italiene. Totul va culmina, avem premoniţii, cu un Astis frizzante, plăcut şi înţepător, Muscat cu orgini pline de nobleţe, lângă o cremă care se răsfaţă în gură. Asta după un „alb” de Piemont – şi un „roşu” de Veneto, ambii de trei ani vechime „în câmpul muncii”. În gurile noastre, ale comesenilor, ele capătă neîndoioasă savoare.
Apropo de vinuri, ar fi de zis că (şi) mâncărurile au fost la fel de minunate, adică, hîmmm, rulada de pui în sos de fructe de pădure, de pildă...de ţinut minte multă vreme.
Dar ar mai fi de ţinut minte şi despre NOBLESSE:

  1.  - că se află situat într-una dintre cele mai nobile zone ale Bucurescilor;
  2.  - sălăşluieşte, ca un duh plin de inspiraţie & înţelepciune, într-o clădire de secol XIX;
  3.  - restaurantul îşi reclamă un specific franţuzesc.

Am cunoscut-o şi pe doamna care dirijează, cu o mână sigură (de...dirijor) restaurantul: este o persoană radioasă, debordând de optimism & energie.
NOBLESSE, ce mai, rămâne pe lista mea.

Mihail Gălăţanu

 Noi facilităţi oferite de Vodafone Romania utilizatorilor de Facebook
 Bilanţ trimestrial la Orange România
 Încredere în scădere a românilor în sistemul bancar autohton
 Afacerile Valoris au depăşit 800.000 euro în primul semestru
 Soluţia Charisma HCM, pregătită pentru noile raportări către ITM
 Omnilogic, Value Added Distributor în România pentru toata gama de produse Oracle
 Bancpost introduce plată utilităţi şi direct Debit în serviciul Fastbanking
 Atacurile de phishing pe Facebook cresc în intensitate
 Omniasig lansează o aplicaţie pentru iOS
 Oracle Siebel, între liderii de piaţă pe zona de Customer Service Contact Centers
Cuvantul: